Grupul țintă - condiții de participare

1.   Proveniența și dimensiunea grupului țintă

Proiectul “Antreprenor de Viitor” (pe scurt, “Proiectul”) urmăreste scoaterea din starea de inactivitate și vulnerabilitate a 90 de persoane din regiunea Vest, cu veleități antreprenoriale. Acestea vor fi selectate dintr-un grup țintă de cel puțin 500 persoane care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

·      cel puțin 460 sunt şomeri sau persoane inactive;

·      cel mult  40 sunt angajați sau persoane care desfăşoara o activitate independentă (numite în continuare și “prestatori independenți”);

·      din fiecare categorie de mai sus cel puțin 50% sunt femei.

Şi distribuția teritoriala a grupul țintă se supune unei reguli: din fiecare județ al regiunii Vest trebuie înregistrate cel puțin 30 de persoane.

Grupul țintă va trece printr-o serie de activități filtru - consiliere profesională, cursuri antreprenoriale, concurs de planuri afaceri, stagii de practică și consultanță. La finele acestor activități vor fi selectate cele 90 de persoane cu vocație şi voință de antreprenor, pentru a înființa tot atâtea de întreprinderi cu ajutor de stat. Întreprinderile nou înființate trebuie să genereze, la rândul lor, 180 de noi locuri de muncă.

Suplimentar față de grupul țintă aliniat la start, vor intra în Proiect, într-o fază mai târzie, încă 8 persoane care, deși nu au frecventat cursul antreprenorial, pot participa la concursul planurilor de afaceri dacă vor trece un test de admitere.

2.   Condiții de înregistrare in Proiect

O persoană aparține grupul țintă şi poate fi înregistrată în Proiect dacă îndeplineşte cumulat următoarele condiții de eligibilitate, legalitate şi disponibilitate:

2.1.  Eligibilitate

(A)  este cetățean român;

(B)  are între 24 şi 64 de ani împliniți (D11 si D20) sau între 18 şi 64 (D12);

(C)  este domiciliat într-unul din județele Timiş, Caraş-Severin, Arad sau Hunedoara;

(D) aparține, în limita indicatorilor (1), uneia din următoarele categorii:

·         (D11) Şomer sau persoană inactivă

·         (D12) Persoană care urmează o formă de învățământ (post-liceal, universitar, post-universitar)

·         (D20) Persoană angajată sau care desfăsoara o activitate independentă;

(E)  a absolvit cel puțin 10 clase;

(F)  nu încalcă interdicția dublei finanțări (nu a participat şi nu participă actualmente la alte cursuri de competențe antreprenoriale cofinanțate din Fondul Social European)

(G) se angajează ferm, pe proprie răspundere, sub sancțiunea falsului în declarații, că va îndeplini integral şi continuu condițiile (A)-(F) de mai sus, păstrându-şi intactă eligibilitatea pe toata durata participării la Proiect.

2.2.  Legalitate

Pentru ca, din start, persoanele eligibile sa îndeplineasca condițiile legale de participare la toate activitățile Proiectului, acestea trebuie să nu aibă:

(A)  antecedente penale care i-ar interzice calitatea de asociat într-o întreprindere;

(B)  obligații fiscale restante care l-ar împiedica să beneficieze de ajutoare de stat MINIMIS;

(C)  sechestru asigurator insituit care l-ar impiedica să îşi utilizeze resursele financiare, conform planului de afaceri la care s-ar angaja în cadrul Proiectului;

(D) probleme de sănătate care să îi îngrădeasca capacitatea de înțelegere şi acțiune antreprenorială şi/sau care ar pune în pericol starea de sănătate a celorlalți participanți la activitățile colective în cadrul Proiectului;

şi trebuie să se angajeze ferm, pe proprie raspundere, că va continua să îndeplinească integral condițiile de legalitate (A)-(D), pe toata durata participării la Proiect.

2.3.  Disponibilitate continuă

Pentru a fi înregistrate în Proiect, persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate şi legalitate, conform (2.1) respectiv (2.2), trebuie să se angajeze ferm, pe proprie răspundere, că, pe toată durata participării la Proiect, în fiecare zi lucrătoare, in limitele normelor legale de timp relevante, vor fi disponibile în totalitate pentru a lua parte la toate activitățile Proiectului la care vor fi admise.

În tabelul de mai jos sunt sintetizate condițiile de participare la Proiect, documentele pentru probarea apartenenței la grupul țintă (abreviat “DPAGT”) şi forma în care trebuie remise.

 

1) Aceste declarații trebuie înlocuite mai tarziu cu documente doveditoare emise de autorități (AJOFM, primărie, ANAF, poliție, etc)

2) F = Forma în care trebuie remise DPAGT (“C” copie conform cu originalul / “O” original)

3.   Cum se solicită înregistrarea în Proiect?

Înregistrarea în Proiect poate fi solicitată prin e-mail sau serviciu poștal. Începând cu 5 februarie 2018, formularul de solicitare a înregistrării poate fi descărcat de pe site-ul Proiectului, www.antreprenordeviitor.eu la subpagina ”Formulare” (apăsați pe link). Solicitantul care alege calea poștei electronice va printa, completa şi semna formularul, după care îl va scana în format JPEG sau PDF și va trimite copia scanată, prin e-mail, la una din adresele de mai jos, conform județului său de domiciliu:

gruptinta-TM@austromed.ro-  pentru județul Timiş

gruptinta-CS@austromed.ro-  pentru județul Caraş-Severin

gruptinta-AR@austromed.ro-  pentru județul Arad

gruptinta-HD@austromed.ro-  pentru județul Hunedoara

La e-mail solicitantul va atașa și o copie PDF a cărții sale de identitate.

Alternativ, solicitanții pot remite solicitarea înregistrării şi copia cărții de identitate pe hârtie, prin serviciu poştal, la una din următoarele adrese:

 

Adresa de remitere a solicitării

solicitanți din județele

Str. Ludovic Szantay 10, municipiul Arad, județul Arad - CP 310100

Arad și Hunedoara

Str. Victoria 104, comuna Ghiroda, județul Timiș - CP 307200

Timiș si Caraș-Severin

 

 

În cazul trasmiterii de documente prin poștă/curier, solicitanții vor scrie pe plic, la destinatar: „AUSTROMED HOLDING SRL - Antreprenor de Viitor“

 

Începând cu 6 februarie 2018 vor avea loc, din două în două săptămâni, sesiuni succesive de solicitare a înregistrării în proiect. Sesiunile vor inceta când va fi atins numărul necesar de solicitanți înregistrabili. În tabelul de mai jos sunt publicate termenele și stadiul sesiunilor de solicitare a înregistrării:

 

Sesiunea

Perioada

stadiul

1

06.02. - 20.02.2018

închis

2

21.02. - 06.03.2018

închis

3

07.03. - 21.03.2018

închis

4

22.03 - 04.04.2018

închis

5

05.04. -18.04.2018

închis

6

19.04. - 03.05.2018

închis

7

04.05. - 31.05.2018

închis

8

01.06. - 29.06.2018

în derulare

 

Deschiderea și închiderea fiecărei noi sesiuni de solicitări, precum și decizia de a încheia sesiunile vor fi comunicate pe „Home“ și subpagina „Noutăți“.

Persoanele care aleg să participe la seminarele sau caravanele de informare organizate în județul lor de domiciliu pot solicita înregistrarea în Proiect la finalul seminarului/caravanei, sub îndrumarea directă a experților Proiectului. Pentru informații legate de locul, data și stadiul desfăsurării seminarelor și caravanelor de informare din județul dumneavoastra faceți click aici sau consultați periodic rubrica „Termene“. Informațiile despre seminarele și caravanele de informare vor fi postate succesiv, pe măsură ce vor fi convenite locațiile și termenele de desfășurare. Pentru înscrierea la seminare/caravane faceți click aici sau intrați pe subpagina „Formulare“. Descărcați formularul „Formular de înscriere la seminar-caravana informare“, completați-l, semnați-l, scanați-l în format PDF și trimiteți copia electronică la adresa de e-mail corespunzătoare județului dumneavoastră de domiciliu, afișată la rubrica „Contact“.

 

4.   Înregistrarea preliminară

După fiecare sesiune de solicitare a înregistrării, experții Proiectului verifică datele transmise de solicitanți. Solicitanții ale căror date sunt corecte, complete și le relevă eligibilitatea vor fi înregistrați preliminar în aplicația Proiectului. Vor fi respinse solicitările care nu îndeplinesc condițiile de apartenență la grupul țintă, precum și solicitările cu date lipsă sau incorecte. Atenție, însă: înregistrarea preliminară nu reprezintă înregistarea oficială în proiect, ci doar luarea în evidenta a solicitărilor acceptate pentru procedura de înregistrare!

 

Numele solicitanților înregistați preliminar - așadar acceptati pentru procedura de înregistrare în proiect - vor fi publicate, pentru fiecare județ în parte, pe subpagina „Noutăți“, după încheirea sesiunii de solicitare la care au participat.

5.   Remiterea documentelor pentru probarea apartenenței la grupul țintă

În cel mult șapte zile lucrătoare de la data publicării numelor lor pe site-ul Proiectului, solicitanții înregistrați preliminar au obligația să își susțină apartenența la grupul țintă,cu următoarele documente:

a)   copie a cărții de identitate (dacă nu a fost remisă odată cu solicitarea de înregistrare)

b)   formularul de înregistrare individuală a participantilor (“FIP”);

c)   declarație pe proprie răspundere de îndeplinire a condițiilor de eligibilitate, legalitate și disponibilitate;

d)   la solicitarea coordonatorilor de grup tinta, oricare alt document care dovedește categoria de grup țintă din care solicitantul pretinde că face parte, precum: adeverință de venit eliberată de ANAF pentru persoane inactive, adeverință de somaj pentru someri, decizii de pensionare pentru pensionari, adeverință de salariat eliberată de angajator pentru angajați, carnet de elev/student pentru solicitanții angrenați într-un proces de invațamant.

 

Pentru a participa la activitățile proiectului, declarația pe proprie răspundere trebuie dizolvată prin documente emise de autoritățile competente. Aceste documente - numite în continuare „Documente PAGT“ - trebuie să probeze fără echivoc apartenența participantului la grupul țintă si sa confirme, astfel, afirmațiile facute de acesta în declarația pe proprie răspundere. Astfel, pe lângă Documentele PAGT de probare a eligibilității remise înaintea începerii consilierii și orientării profesionale, conform (d) de mai sus, participanții vor pune la dispozitia Proiectului, înainte de începerea cursului antreprenorial, și documentele de probare a legalității. Dizolvarea declarației pe proprie răspundere prin Documente PAGT emise de autorități este condiție obligatorie de participare la activitățile menționate.

 

 

FIP (b) și formularul „Declarație pe proprie răspundere - pentru înregistrare“ (c) pot fi descărcate aici.

 

Documentele (b) și (c), completate, datate și semnate trebuie transmise în original, prin poştă, la una din adresele menționate la (3). Solicitanții vor menționa pe plic, la destinatar: „AUSTROMED HOLDING SRL - Antreprenor de Viitor“.

 

Persoanele care participă la seminarele sau caravanele de informare au posibilitatea să completeze la fața locului FIP și declaratia pe proprie răspundere, sub îndrumarea experților Proiectului. Pentru informații legate de locul și data desfăsurării seminarelor și caravanelor de informare din județul dumneavoastra faceți click aici sau consultați periodic rubrica „Termene“.

 

 

6.   Completarea/înlocuirea Documentelor PAGT

Coordonatorul de grup țintă va solicita completarea sau înlocuirea documentelor (a)-(d) dacă:

 

A Lipsesc documente sau sunt expirate;

B Copia cărții de identitate (a), documentele (d) sau datele trecute de mână pe documente (b)-(c) nu sunt lizibile;

C Solicitantul a completat greşit documetele (b)-(c) sau omis, vădit neintenționat, date.

7.   Decizia de confirmare a apartenenței la GT înregistrabil

Solicitanții vor fi respinşi, fără drept de contestație, dacă:

 

·      datele personale din FIP sau din declarațiile pe proprie răspundere sunt false;

·      au remis copia unei cărți de identitate false sau care nu le aparține;

·      în locul lor a semnat altă persoană cel puțin unul din documentele (b)-(c);

·      lipsește unul din documentele (a)-(d) și după trecerea termenului de completare/înlocuire;

·      cel putin unul din documentele (a)-(d) este neconform/expirat/ilizibil şi după termenul de completare/înlocuire;

Persoanele cărora, în baza documentelor (a)-(d), li se confirmă apartenența la grupul țintă vor fi înregistrate în Proiect, în limita locurilor destinate categoriilor de grup țintă cărora le aparțin (neocupați/ocupați, femei/barbați). Locurile vor fi ocupate în ordinea remiterii documentelor (a)-(d), corecte și complete, pentru departajare urmând să fie luată în considerare și ordinea remiterii solicitărilor de înregistrare. Dacă, și după aplicarea acestor criterii, numărul persoanelor care aparțin unei categorii de grup tinta (neocupați/ocupați, femei/barbați) ar depăși pe cel al locurilor disponibile acelei categorii, persoanele nedepartajabile clasate pe ultimele locuri vor lua parte la un test de preselectie.

 

Pe măsura ce locurile în proiect vor fi ocupate, pe categorii de grup țintă, persoanele înregistrate vor fi publicate pe site-ul Proiectului și afişate de coordonatorii regionali la sediile județene de proiect.